Kano’s blog

      Totul era în mintea lui…îşi crease o lume,în care el era eroul ,salvând omenirea prin distrugere.Orice om ,în realitate , visează să fie erou , dar omul iubeşte distrugerea , el reuşise să le îmbine.
      Trecuseră câteva luni de când se afla în ospiciu , şi era prima dată când primea vizitatori.Ana , îi minţise pe toţi , unora dintre prieteni spunându-le că era plecat pentru o vreme în străinătate cu treburi ,altora că s-a dus pentru câteva luni la părinţi, dar cât puteau să ţină aceste minciuni?Desigur , venise în vizită , să vadă cu ochii ei ,bolnavul care privea absent.Într-o sală cu multe mese ,al cărora lemn fusese folosit şi la parchet , într-un loc neîngrijit , era aşteptat de Ana , care bufnise în plâns la vederea acestuia.
      Îl iubea încă şi ar fi vrut să-l viziteze în fiecare zi , dar ştia că trebuia să-şi continue viaţa.Cunoscuţilor lui nu putea să le spună ce se întâmplase cu adevărat de teama reacţiilor , plus că ei nu ar fi putut înţelege suferinţa ei , pe care o îndura de fiecare dată când el avea acele accese de furie.
      Se aflau faţă în faţă , dar el nu dădea semne s-o observe…un doctor îşi face apariţia.
      -L-am supravegheat…spuse doctorul
      -Şi face altceva în afară de a sta?
      -În fiecare zi, stă şi priveşte în gol.De dimineaţă îi administrăm injecţiile , câte trei în ambele braţe , pentru a evita apariţia unei crize, se pare că trăieşte o viaţă imaginară fără ca el să-şi dea seama…seara , stă cu mâinile poziţionate în aşa fel încât îţi dă impresia că ţine ceva în ele, după care închide ochii şi pronunţă două cuvinte , şi anume : Dan şi adio.
      La aceste cuvinte , soţia sa îi strigă numele , dar acesta nu reacţionează.Era seară şi în timp ce discuţia dintre Ana şi doctorul care-l supraveghease , continua , el ridică mâna stângă.Miraţi , se ridică amândouă persoanele de faţă , mai puţin el care începuse să execute repetate mişcări de mână de la baza gâtului spre masă , ca atunci când ar fi înjunghiat pe cineva.Mâna încleştată dădea de înţeles acest lucru. Read more »

                       !* Puteti asculta in timp ce cititi melodia de la finalul capitolului *!

                                                                             *

         -Ce-ar trebui să fac?
        Avea în faţă un peisaj apocaliptic.În el avea loc un război de sentimente.De fericire şi agonie căci în faţa lui totul era schimbat.Visul lui pe care-l avea în fiecare noapte s-a dovedit a fi o previziune a lumii de afară…însă care lume? Erau cadavre reci şi vineţi cu privirile aţintite în toate direcţiile.
        Paranoia îl cuprindea făcându-l să se retragă doi paşi , lovind zidurile ospiciului.Acum ştia ce clădire era aceea din visul său.Încerca să-şi amintească ce-a făcut în vis.Priveşte cerul însângerat , soarele palid şi cadavrele cu gurile căscate parcă vrând să-i spună ceva toate în acelaşi timp.Cu paşi nesiguri se îndreaptă spre o maşină al cărei posesor se afla mort la volan.Îi smulge cheile din mână , îl dă jos şi se urcă în maşină.
        Privind parbrizul vede cum de după clădirea din care ieşise, se apropie turbat un val de nori întunecaţi, biciuindu-se cu fulgere luminoase care dezvăluiau nervozitatea cerului. Read more »

      Sunetele reverberau în cameră , după pereţii ochilor închişi care ascundeau , o privire disperată.Uşor , uşor reuşeşte să-şi deschidă ochii, şi priveşte în jur.Se afla în aceaşi cameră , unde leşinase , iar lângă el erau Dan şi Alina , amândoi trăgeau de el şi îi strigau numele , de-aici se auzeau sunetele deformate în conştientul somnolent.
       Spre surprinderea sa , Alina , îl ţinea minte.Privea camera care părea uşor schimbată şi încerca să asculte liniştea care se aşternuse peste cele trei persoane.Clipa de linişte este deranjată de Dan care îl apucă puternic de mâini şi-l zgâlţâie întrebându-l disperat dacă este teafăr.
       -Da…sunt bine…nu mă mai zdruncina aşa…oricum sunt ameţit
       -Scuze…mi-am făcut griji…nu te-ai mai trezit de când ai fost lovit
       -Am fost lovit?
       -Da…nu mai ţii minte? Unul dintre gardieni te-a lovit cu un baston în cap fiindcă…
       -Fiindcă am sărit la bătaie…ştiu , o întrerupse pe fata care intervenise pentru a-i readuce aminte ce s-a întâmplat.
       -Exact.
       -Dar…cum de mă ţii minte? Parcă aveai alzheimer.
       -Eh…să zicem că am progresat.
       Brusc , tresări…parcă degetele lui Dan , înfipte în muşchii săi , îl înţepau
       -Frate, nu mă mai strânge aşa
       -Bine , hai ridică-te
       Ceva i se părea în neregulă…totul era ciudat Read more »

     Unicul său prieten se apropie de gratii, deschise celula şi se făcu comod în patul lui.
     -Ai dormit bine? Spuse Dan neconştientizând situaţia.
     Întrebarea îi provocă o privire atentă şi ameninţătoare , pe care o aruncă asupra lui Dan , care pentru o clipă crezu că oaspetele se afla într-o criză
     -Tu eşti ironic sau faci mişto de mine?
     -Adică?
     -Păi cum îmi pui întrebarea asta mă? Eu mă aflu într-o celulă mizeră cu pereţii scorojiţi , exact ca un deţinut , mă traversează şobolanii şi înghit praful din paturile astea infecte şi tu mă întrebi dacă am dormit bine?
     Dan nu mai spuse nimic.Printr-un gest îi transmite că se apropia ora mesei. Ies amândoi din celulă şi parcurg traseul coridorului ca doi prieteni adolescenţi pe holul lung al unui liceu.
     Veleitatea sa de a scăpa din ospiciu era imposibilă de îndeplinit acum.Nu mai asculta ce spunea Dan.Intră în sala unde toţi mâncau lacomi , şi îl priveau cu feţele lor ciudate afectate de rictus.Îl speriau aceste figuri , dar o văzu din nou pe Alina. Read more »

       Fără privirile ciudate ale bătrânului…fără discuţiile la care asista fără să vrea în fiecare zi…era liniştit.Singur în camera lui cu gratii de fier care semăna cu o celulă.Îşi făcuse un prieten, care oarecum gândea ca el…acest lucru îl binedispunea.
       Absorbit de satisfacţie închide ochii , acest lucru purtându-l uşor către somn.Acelaşi vis care i-l povestise gardianului era acum terenul lui de joacă.Exact ca în descriere.Observă cerul roşiatic luminat de acel soare de culoarea sângelui…se aflau cadavre prăbuşite peste tot.Fuge spre o maşină.
       Se împiedica mereu…nesiguranţa sa pe picioare îl enerva.Vroia să ajungă cât mai repede la maşină.Nori negrii de furtună îl urmareau de după clădirea necunoscută.
       Ajunge în dreptul maşinii, sparge geamul şi intră pe fereastră .Pentru el nu mai contau tăieturile de pe mâini apărute în urma contactului cu bucăţile de geam.
       Cumva reuşise să pornească maşina…începe să gonească pe străzile împodobite cu mister şi cadavre.Se întreba ce a provocat acest deces în masă şi îngrijorat , vroia să ajungă mai repede la soţia sa.
       Privea împrejurimile care prezentau blocuri şubrede , ferestre sparte şi o linişte deranjata doar de motorul automobilului.Vântul îi antrena auzul dar în acelaşi timp amplifica teama faţă de norul întunecat care îl urmărea.
       Pentru el , acel nor semăna cu un ocean de întuneric , care se combina cu acel roşu provocat de soare.Un cer congestionat devenea uşor întunecat.
       Pune frână brusc , coboară din maşină şi intră într-un bloc.La capătul scărilor , un om zăcea mort.Nu simţea teama…urca scările câte două , uneori câte 3 . Intră în locul căruia obişnuia să-i spună casă. Read more »

      Gardianul se îndrepta spre el fără nicio reticenţă…speriat, prietenul lui îl apucă strâns de braţ să nu intre în celulă cu acel “criminal”, dar a fost ignorat.După ce a intrat în celulă , se aşeză lângă cel care l-a chemat , pe un pat cenuşiu de praf , care scârţâia.
      Cu ochii umeziţi din cauza lacrimilor din carceră , îi spune gardianului cât de mult se bucură că în sfârşit poate conversa cu cineva.Mai făcuse o dată aşa , cu Alina , însă acum ştia că gardianul nu suferea de nimic.
       -Bună ziua…cum te cheamă? Întrebă el cu o luciditate în ochi care ar fi făcut orice om să-i răspundă.
       -Dan…sunt nou aici dar am experienţă …pe tine?
       -Chiar nu mai ştiu…cred că nu cunoşti acest sentiment…ţin minte vag chipul soţiei mele care cred că m-a trimis aici, dar numele nu mai mi-l aduc aminte.
       -Aha…eu deobicei sunt o fire comunicativă…
       -Mă bucur…uite ce e…în ciuda faptului că de cele mai multe ori sufăr de nişte crize…nici acum nu pot sa cred de ce am fost în stare…
       -Am auzit că ai fi omorât un coleg de cameră…nu e demnă de ignorat această acţiune…ce-a fost în mintea ta?
       -N-am idee …parcă o altă persoană a pus stăpânire pe mine…o plăcere pentru a ucide mă domina…eram sadic şi aveam gânduri macabre…nu mă puteam controla.
       -Şi totuşi ar fi trebuit…copii ai?
       -Da…un copil…parcă…am uitat cum îl cheamă.
       Sentimente de regrete şi chin îl făceau să plângă.Îi venea să se izbească cu fruntea în zid. Read more »

        Se trezeşte în carceră…dormise decât patru ore , celelalte patru fiind ore de chin.Începe să plângă fiindcă ajunsese deplorabil.Îşi făcuse o scurtă retrospectivă a ultimilor săptămâni , mai exact de când intrase în ospiciu.Lacrimile încercau să-şi croiască drumul pe obrajii săi care tremurau a groază.Era răguşit şi avea răni la oasele degetelor , iar unghiile sale erau roase până la sânge…nu mai simţea durerea.
       “-Ce-am făcut de când am intrat în ospiciu? Am reacţionat violent…am omorât un coleg de cameră …m-am bătut cu gardienii …dar trebuie să scap de aici …carcera deşi este simplă…e îngrozitoare”
       Se auzeau paşi…acest spital , după câte văzuse el , era repartizat în două etaje.La parter erau nebunii inocenţi , iar la etaj cei mai violenţi, care stăteau singuri într-o celulă cu gratii ca într-o închisoare. Carcera se afla la etajul 1
       Acolo nebunii nu erau treziţi cu un simplu ciocănit în uşă , ci cu sunetul scos la lovirea sacadată a bastonului în fiecare bară .Când se auzeau zgomotele astea se auzeau şi urletele nebunilor indignaţi.
       El era fericit să audă aceste zgomote , fiindcă însemna că va ieşi din carcera care îl chinuise atâta timp.Se uită prin una dintre găurile făcute în trapă şi observă două siluete.După câteva momente se aude lacătul. Read more »

      Impactul picăturilor de sânge pe podea , îl făcea să închidă ochii la fiecare izbitură.
      Sângele rece al nebunului i se bifurca pe mâini.Se zbate în strânsoarea puternică a gardienilor , şi priveşte înapoi.În urma lui lăsa o dâră de picături roşiatice
      -Auzi măh că te ducem la carceră? Cum o să rezişti? O să înebuneşti de-a binelea.
      -Băi tu eşti prost? Nu vezi că e nebun? Crezi că dacă era normal mai stătea aici? Lasă că aşa merită…da chiar tu ştii dacă mai avea pe cineva ăla mort?
      -N-a mai venit nimeni la el de mult timp.
      În mintea lui , un monolog se desfăşura…un monolog care-i reproşa conştientului fapta făcută… se certa pe el.
      Picioarele îi tremurau , şocul i se putea citea pe faţă , era palid şi cu ochii în permanenţă holbaţi şi de culoarea sângelui.
      Se smuceşte să se elibereze din strânsoarea celor doi gardieni , dar nu reuşeşte. Read more »

     Coşmar…era singurul cuvânt care-l definea.El devenise coşmarul tuturor.Nebunul tremura în faţa lui , dându-i satisfacţia de a se simţi superior.
     Totul se petrece într-o clipă…erau faţă în faţă…un singur lucru făcea o legătură între ei.Cuţitul improvizat care penetrase abdomenul victimei.Murise.Îl apucă de guler şi îi spune:
      -De ce să fiu închis?! De ce să nu mai văd lumina zilei?! De ce?
      Vorbea cu o persoană căreia, tocmai îi luase viaţa.Îi dă drumul gulerului , şi scoate obiectul crimei lăsând în urmă o gaură sângerândă , cât şi o gaură plină de remuşcări în conştientul său.
       Se uită la cadavrul de jos şi îl persiflează.
      -Nu mai vorbeşti? Nu mai zici nimic?
       Îl durea capul…priveşte celălalt nebun care se pare că fusese martor la întreaga scenă…nu mai suporta…
       Se trânteşte cambrat pe podea şi se ţine de cap.Apar convulsii.Îşi dă ochii peste cap privind podeaua gândurilor lugubre.O altă criză îl domina.Versurile melodiei o luau razna… Read more »

          Adormise zambind…se trezise la fel.Toti dormeau.Smulge bucata de fier netinand cont de faptul ca era ruginita si ascutita.Inca o linie se alatura celorlalte, din podul palmei , care deja formau un 4 inchegat
          Sangele sau de un rosu intens , se amesteca impreuna cu rugina aramie formand o nuanta pe care orice pictor ar fi invidios , fiindca el o obtinuse asa de usor .
          Se uita la colegii lui de camera…batranul in sfarsit avea ochii inchisi, iar ceilalti doi incetasera sa vorbeasca.Incepe sa taie bucati din saltea cu vivacitate pentru a-si bandaja mana stanga , si pentru a-si improviza un suport pentru „cutit”
          Un om candva bonom si placid se transformase in doua saptamani , intr-o persoana vehementa
          In ochii lui se oglindeau cei doi vorbareti care-i rastalmacisera gandurile cu trancaneala lor.Vulnerabilitatea lor inocenta ii schitau un zambet blajin pe fata obosita.In capul lui se auzeau decat doua melodii Louis Armstrong – What a wonderful world si Eric Clapton- wonderful tonight, care erau melodiile lui preferate si care se repetau in mod sistematic
          Din expansiv devenise tacut , avea o frenezie pentru ucidere
          Murea de nerabdare sa isi strapunga victimele inconstiente cu obiectul strans obsesiv in mana , dar totusi avea retineri Read more »