Cum putem crede în “paranormal” sau “supranatural”, realizăm că este ilogic dar din frica de necunoscut alegem varianta mai complicată, şi anume cea a existenţei acelui dumnezeu, varianta simplă fiind neexistenţa, dar nouă ne place să ne complicăm!
Avem suflet? Ar răspunde toţi credincioşii “da, normal ce întrebare e asta?” dacă aş spune eu “nu” toţi ar sări să mă acopere ca să-şi susţină punctul de vedere şi nu m-ar asculta, fiindcă e evident, toţi vor să demonstreze că au dreptate, şi dacă aş încerca să spun ceva m-ar acoperi fiindcă este incredibil de greu să renunţi la a mai crede în ceva în care crezi de ani de zile şi deja ţi se pare logic deşi nu există nici pic de logică.
Sufletul=duh
Bun, dar insectele, animalele au suflet? Conform religiei “nu”. Fiindcă dumnezeu ne-a făcut după chipul şi asemănarea lui, deci noi fiind singurele animale inteligente, suntem singurii care ne dăm seama de existenţa lui. O insectă, o furnică ar trebui să aiba suflet, în fond trăieşte, deci are suflet, un om o striveşte nepăsător. Conform acestei propoziţii suntem nişte criminali care am luat mii de suflete dacă nu zeci de mii de suflete. De ce aceste insecte nu sunt luate în calcul? Pe cine interesează viaţa unui fluture? Viaţa unei albine care totuşi e atât de complexă şi ne aduce un beneficiu? Pe nimeni, tuturor ne pasă decât de noi, de ce se întâmplă cu noi, fiindcă NOI suntem buricul pământului. Astfel, cunoaştem parţial realul şi putem avea grijă singuri de noi, dar nu cunoaştem irealul (lumea spirituală) şi din cauza fricii l-am inventat pe dumnezeu să aibă grijă de noi, dar evident trebuia să fie şi un echilibru fiindcă oamenii au observat ca nu toţi erau buni, şi aşa a apărut şi diavolul = răul.
Dacă tot ce trăieşte are suflet, atunci toţi ne ducem în rai sau în iad. Când eram mai mic, în bloc exista un căţel de care aveam grijă. Într-o zi hingherii l-au omorât şi fiind mic mi-a părut extrem de rău şi l-am desenat pe o foaie, am întrebat-o pe bunica mea (foarte credincioasă) dacă el s-a dus în rai că nu a făcut nimic rău, iar ea mi-a răspuns (doar oamenii se duc în rai, animalele nu au viaţă veşnică)
Şi de ce animalele nu se duc, iar noi ne ducem? Fiindcă noi suntem buricul pământului, noi vrem să fie aşa, noi suntem importanţi şi atât. O aberaţie!
Sufletul nu există, însă majoritatea persoanelor nu pot accepta asta din cauza cărui motiv? Al fricii! . Vino cu dovezi şi o să vezi cum se produce un haos total fiindcă nimeni nu poate accepta asta. Ai fi considerat nebun şi blasfemiator. Noi nu trăim fiindcă avem suflet! Noi trăim pentru că funcţionează inima, când ea va înceta să mai funcţioneze vom muri, e normal. Aşa cum şi furnica dacă moare, moare şi atât. Poate dacă furnicile gândeau şi noi nu (şi poate gândesc, având în vedere complexitatea lucrurilor pe care le fac, dar la o capacitate infimă) atunci dumnezeu era după chipul şi asemănarea lor, iar noi eram doar nişte animale care muream…şi atât.
Atunci când spunem “Ah ce suflet bun ai” nu ne referim la suflet! Ne referim la comportament! Comportamentul nu e sufletul. Dacă oamenii de ştiinţă ar lua o bucată de carne şi i-ar construi un sistem echivalent celui al inimii iar bucata aia de carne ar trăi o scurtă perioadă de timp ,înseamnă că ea are suflet? Nu! Doar funcţionează datorită inimii. Majoritatea celor care vor citi acest articol mă vor contrazice fiindcă nu vor să fie asemănaţi cu nişte roboţi. Sufletul nu înseamnă viaţă, (nici veşnică) nu înseamnă sentimente, nu înseamnă comportament… unde este moralitatea? Raţionamentul? Chiar trebuie să ne bazăm doar pe ficţiune?? Sentimentele,şi tot ce ţine de personalitate vin din creier. Să vă taie cineva capul şi să vă scoată creierul şi n-aţi mai ştii nimic despre suflet despre nimic…n-aţi mai ştii nimic despre voi!
Concepţia ateistă : Read more »