O altă zi, una monotonă dealtfel. Şcoală. Plec spre staţia de tramvai dinspre Piaţa Rahova, de unde iau 32-ul în care este imposibil să nu întâlnesc vreun cântăreţ la acordeon, sau vreo persoană din cele 4 care au de vânzare batistuţe parfumate., batistuţe umede, pixuri cu gel, pixuri colorate, pixuri cu sclipici, leocoplast cu rivanol, etc. (O să vorbesc despre aceste persoane) .
Ajung în staţie, şi văd pe jos numai pliante cu PSD. Interesant… un copil care o ţinea de mână pe mama lui, lovea cu piciorul aceste pliante încercând să le pună pe şina de tramvai. Pentru el acum este o joacă evident, se distrează făcând asta, dar mă gândesc, ce mentalitate va avea peste câţiva ani când va fi mai matur şi va realiza că acele moace ponosite de pe pliantele jegoase călcate în picioare de atâtea persoane conduc ţara. O ţară care este în urmă, în care nu există ordine, în care ţiganii vând în Unirii şosete, jachete, dresuri, bijuterii presupuse a fi făcute din argint, dar de fapt sunt nişte porcării fake-uri. Aceşti ţigani care fug cu tot cu mese atunci când poliţia trece pe-acolo, ascunzându-se după nişte tufişuri la câţiva zeci de metri depărtare de locul în care fac aceste vânzări, spre a putea supraveghea locul. Mi-e scârbă de acest oraş, deşi sunt mulţumit că nu m-am născut la ţară. Trăim într-o capitală europeană ce dracu’?
Spre deosebire de alte capitale în care există ordine, curăţenie şi sunt mai întinse, noi, bucureştenii, 2.000.000 aproximativ stăm înghesuiţi în şantierul acesta aparent mare, dar comparabil micuţ. Nu este de mirare reproşul celor din provincie care vin dintr-un mediu curat să respire poluarea(aerul) noastră. Noi suntem şmecheri frăţică, avem mall-uri, avem o groază de lucruri, avem ce face în Bucureşti… avem mizerie cât cuprinde, avem aglomerări, avem persoane care se ocupă de sănătatea noastră atunci când încercăm să ne folosim de libera exprimare, fie ea adecvată sau vulgară. Întâlneşti persoane care-ţi oferă mobile pe stradă, ce să te mai duci până la un sediu anume, când vine ţiganu’ cu mobilul la tine şi ţi-l dă ieftin, dacă n-ai bani, dă-i un aparat sau ce ai tu plus mobilul tău şi gata. Băi, m-am săturat de gunoiul de la Staţia de metrou Crângaşi, m-am săturat de dezordinea în care stăm încolţiţi.
Nu se mai votează candidatul care pare, sau este cel mai potrivit pentru funcţia la care candidează, ci se votează partidul care-ţi dă cele mai multe cadouri. Eu aş vota PNL frate, fiindcă mi-au dat ceas. De când s-a spart ceasul albastru fiindcă l-am aruncat în şifonier, chiar aveam nevoie de unul, iar PNL-ul mi l-a oferit, plus un aprinzător, un desfăcător şi o umbrelă. Sunt ultras PNL. PSD este consacrat /partid de hoţi/, iar PD-L n-a făcut absolut nimic decât a eutanasiat câini şi a dărâmat chioşcuri. Nu sunt în măsură să vorbesc despre politică, cel puţin nu la vârsta asta, dar totuşi ce-am menţionat mai sus sunt lucruri observabile. Despre PRM nu se poate vorbi, iar despre PNG… “Doamne ocroteşte-i pe români” de aşa ceva!
Trebuie să votăm/să votaţi răul cel mai mic, fiindcă un bine nu există. Un francez ar fi mândru să-ţi fie ghid în oraşul lui, dar într-o zi m-am întrebat cum m-aş simţi eu ca ghid în Bucureşti. “Bucureşti” sună aşa dur… suntem nişte răi, noi bucureştenii, suntem… Rhoar! Mi-am imaginat că eu aş fi ghid (mi se spune că am imaginaţie bogată, deci este posibil să fie ceva foarte realistic). În momentul în care prezint cuiva TNB-ul sau altceva reprezentativ pentru Bucureşti, poate chiar Casa Poporului, nişte ţigani undeva se iau la bătaie. Mă grăbesc să iau persoana de-acolo şi o duc altundeva, însă observ în stânga şi în dreapta ori câini bagabonzi care ne mârâie, ori mormane de gunoaie, înjurături de şoferi, sau chiar de oameni iritaţi, şantiere, etc. Bucureşti este un şantier!
După cum se poate observa, am revenit pentru a nu ştiu câta oară, după ce am avut în cap , chiar să desfiinţez acest blog. N-am făcut-o pentru că am multe lucruri de spus. Ne lăudăm că avem metrou… aham… aşa deci… interesant… fascinant. Ah da! Cum să uit! Avem în staţiile de metrou Ecrane LCD agăţate, câte 12 în fiecare staţie dacă nu mă înşel… mă întreb câtă lume bagă în seamă acele ecrane. Nu se puteau investi banii în altceva? Mă rog… La gura de metrou din Crângaşi, ziarele pline de greşeli de genul “glumeaţ,candidadtul, reprezentez, etc” ale sectorului 6, zac ude, pline de urme de nămol în formă de linii, urmele tălpilor indiferente care au apăsat cu ură pe faţa parlamentarului de pe prima pagină.
Chiar dacă ar veni la putere un om competent, ce ar putea face el? Bucureştiu este o rană deschisă, nici măcar cicatrizată. În sectorul 5, în rahova cel puţin s-a mai făcut câte ceva. S-au reînnoit gardurile, s-au asfaltat străduţele, s-au investit bani în renovarea şcolilor şi în dotarea lor, dar după blocurile colorate, care dau un aspect plăcut în opinia unora, dezgustător în opinia altora, stau obscure blocurile mici cu geamuri de plastic sparte care împrăştie păreri de rău. Condoleanţe oraşului care cândva merita să fie numit “Micul Paris”.
